Da, imi aduc aminte cu placere de barcutele tari dar bune din cofetarie, de gogosile facute din coca framantata de doamna gogosar sef, de inghetata profiterol in pachet ca de unt si de brifcorul care mi-a racorit atatea zile de vara, iarna, toamna si primavara.

Desi nu asta a fost motivul pentru care am comandat o placinta cu branza marca “Iti mai aduci aminte” in restaurantul Union din Sibiu, am zis sa intru in joc si sa vad ce se intampla. Surprinzator, aveau in stoc, nu mi-a venit comanda  in 2 ore iar pretul nu era afisat pentru suta de grame, desi portia avea cel putin 3 sute. Ceva parea putred in marketingul nostalgiei comuniste practicat de obiectivul turistic “retro” Union din Sibiu.

Cand mi-a ajuns in farfurie, am zis sa nu fiu fandosita si sa o incerc, in ciuda unor pete mici inchise la culoare - n-are cum, mi-am zis cu relaxarea zilei libere in deplasare. Inainte de a doua imbucatura insa am avut  inspiratia de a intoarce placinta pe partea celalalta, sa pot observa asternutul secret de mucegai. Care nu, nu era nobil.

Aha, deci aici era aspectul retro al placintei cu branza de alta data. Cine s-ar fi gandit ca acesti ingeniosi oameni de marketing mi-au pregatit o experienta atat de intensa a rememorarii trecutului? Oau! Deci efectiv mi-au adus o placinta din rezerva nationala a Romaniei din 1980?! Retro la maxim.

Incitata de fidelitatea experientei, care parea totusi incredibila, am chemat ospatarita sa imi confirme intentia din spatele mucegaiului. Domnisoara si-a intrat imediat in rol si m-a asigurat ca localul merge foarte bine, ca nu li s-a mai intamplat niciodata si pe rand mi-a transmis scuzele de rigoare ale bucatarului si ale sefului.

Si atunci a inceput sa scartaie treaba: peste un timp record de 1 minut, am observat ca nu mi-a pus placinta pe nota de plata si deci era evident ca o sa sara peste scena in care tipa la mine ca nu vreau sa platesc placinta cu mucegai. Pacat, mi-am zis – putea sa fie chiar excelenta experienta asta si tocmai chelnerita vrea sa strice totul la final.

Si pentru ca totul incepea sa para prea adevarat sa fie ireal, am zis sa o supun la o ultima incercare. Atunci s-a dat pe fata: printre bolboroselile mele despre OPC, legi, amenzi si sanatate, mi-a transmis ca seful a decis sa nu le mai dau niciun ban pentru nimic si gata.

Pff, ce apucatura capitalista mi-am zis, si am plecat in graba de acolo, evident, dezamagita de lacunele din strategia de marketing a restaurantului Union din Sibiu.

Deci daca va apuca nostalgia comunismului cand sunteti prin piata mica din Sibiu, va propun urmatorul exercitiu: timp de 4 ore, stati la o coada imaginara la placinte cu branza, inaintati un pas la fiecare 10 minute, daca va plictisiti strigati “Dati numai cate una, sa ajunga la toata lumea!”, iar cand ajungeti in fata, imaginati-va ca s-au terminat. E cel mai sanatos.

Related posts:

1. Vor scadea costurile la transferurile bancare europene? Canalul cu bani anunta ca cetatenii europeni isi vor putea...
2. Stalpi in parcarile de pe Calea Mosilor Constructorul roman de drumuri nu se dezminte. Zilele astea (lunile...
3. Made in Romania Ca tot am avut un post despre stalpii din parcarile...

Mai jos este rezultatul dupa evacuarea din congelator. Nicidecum apropiat de ceea ce ma asteptam. Asa ca m-am lasat de experimente acasa, videoclipul trebuia sa aiba si un notice de genul “don’t try this at home if you are not a professional”, ca sa nu stau sa curat la congelator minute in sir si sa-mi miroasa inghetata saptamani intregi a bere

Related posts:

1. Experiment: cu tricou rosu la Bricostore Duminica am iesit la o plimbare (plimbare?) prin Bricostore, sa...
2. Speranta e pe moarte 2007. Un sat in Romania. Tinerii au plecat de mult...
3. Să zburăm româneşte Am venit în ţară de Paşte, pentru câteva zile. Unele...

Dar ce este de fapt Dăbuleni? Wikipedia ne spune câte ceva despre zona în care se cultivă acești pepeni. Dar este oare posibil ca o singură zonă din România să alimenteze cu pepeni întreaga țară, întreaga vară? Bineînțeles că nu! Dar “Dăbuleni” este acum mai mult decât “Sahara României”, “Dăbuleni” este un brand, “Dăbuleni” semnifică fructul care nu vine din Iordania, nici din Grecia și nici din Turcia, “Dăbuleni” este brandul care vinde marfa, incercând să devină sinonim cu marfa gustoasă și de calitate. Cred că de fapt “Dăbuleni” vrea să însemne dulce de Romania.

Așa că nu te lăsa păcălit la tarabă de mesajul “pepeni de Dăbuleni” căci sunt șanse destul de mari să nu fie din zonă, ci poate de undeva de prin Dobrogea. Dar cumpără “lubenița” românească, îndrăznește să intri in piață și să lași fițele de hypermarket măcar pentru acest fruct. Lasă grecii și turcii să aducă roșiile, lasă sud-africanii să aducă perele, lasă iordanienii să aducă varza, dar sprijină pepenele de Romania.

Alte branduri de Romania încearcă să-și facă locul în lume. Unul foarte funny din primăvară a fost “căpșunile de Horezu”. Pentru necunoscători, Horezu este o zonă de munte în județul Vâlcea, renumită pentru ceramică, în special “cocoșul de Hurez”. În zona respectivă, fiind muntoasă (sub-carpatică), căpșunile care s-ar face ar fi coapte prin iulie, și nicidecum în mai când erau pe piață. Dar pentru novicele de București dă bine să asocieze căpșuna cu ceva de care poate a auzit deja. Oricum “marketerul” de la piață nici nu avea habar unde e Horezu, și cu atât mai puțin dacă marfa e autentică sau nu (l-am întrebat). Dar dacă dă bine la public, continuă și a doua zi. A doua zi a venit cu cireșele de Spania (că dacă știm cu toții de căpșuni, distanța până la cireșe nu e mare).

Related posts:

1. Satisfactia lucrului bine facut sau Diferenta intre a face ceva ca lumea si a...
2. Posta Romana – izvor nesecat de prostie De fiecare data cand ajung cu vreo treaba la Posta...
3. Speranta e pe moarte 2007. Un sat in Romania. Tinerii au plecat de mult...

Am căutat mai întâi în zonă un chioşc RATB de unde să cumpăr un bilet de autobuz. Fără succes. Am mers înapoi o staţie spre aeroportul Băneasa, în speranţa că voi găsi acolo un chioşc. Tot fără succes, dar cu peripeţii.

Şantier, mormane de pământ în stradă, împrăştiate de vânt ca nişte dune de nisip. Nici-o măsură de lucru care să ţină praful în loc. Un amic se minuna mai demult că găsea pământ în cadă, intrat prin fereastra de la baie.

În faţă la Antena 1, 2, 3 … n, trotuar inexistent, maşini claie peste grămadă şi un semn pe care scria cu carioca: “Rog nu parcaţi”.

Vis-a-vis de intrarea în aeroport o coteneaţă – Informaţii RATB. Ajung în faţa uşii încuiate şi observ neputincios o foaie cu textul: “Angajăm vânzător”, evidenţiind agilitatea luptei în vederea descurajării speculei taxime-triste de pe lângă aeroporturi.

Mă abordează o doamnă:
- “Unde-i staţia lui 205?”
- “Nu ştiu, doamnă, eu caut să cumpăr un bilet de vreo 30 min.”
- “Ah, păi vă dau eu.”

N-a vrut bani pe el. Românii sunt uniţi.

Conversând cu doamna pe drumul spre staţie, am realizat de fapt ce se întâmplă. Edilii vor să elimine pietonii. Are sens:

• Înlocuirea trotuarelor cu şanţuri care fac parte din şantiere
• Ocuparea celorlalte cu autoturisme care nu-şi găsesc locul în parcările inexistente
• Praf omniprezent, din care te salvează doar o capsulă de tip autoturism
• Încurajarea traficului prin oraş prin neoptimizarea arterelor de centură
• Desfiinţarea chioşcurilor unde se vând bilete pentru autobuze

Q.E.D.

Related posts:

1. Cascadorii râsului online Stau de un an şi jumătate în Stockholm, dar tot...
2. Centrul comercial Vitantis Situat intre targul auto Autovit si hotelul Rin Grand, centrul...
3. Cinci la suta Mi-am dat seama de curand, de cand tot bat farmaciile...

M-am întors cu Wizzair. Cineva zicea într-un comentariu la postul în care descriam experienţa de la zborul dus, că “Ei…nu e chiar aşa. Lume necivilizata exista peste tot in lume si cei care calătoresc cu avionul nu sunt toţi neapărat romani”. Normal. Dar când din 100 şi puţini de pasageri, doar pe vreo 2-3 îi auzi discutând în franceză, în timp ce toată lumea vorbeşte, nu zici că e un avion plin de belgieni, nu?

În plus, am simţit încă de la intrarea în aeronavă un miros familiar, de autobuz bucureştean în miez de vară. Iz de transpiraţie mai simţi, desigur, şi-n alte părţi, că tot oameni suntem toţi, dar mă refer la mirosul acela stătut, de damf de praz din adâncul gâtului, tipic pe liniile RATB.

Ceva special se întâmpla în acel zbor. Un domn cu tricou mulat, 3 lanţuri de culori diferite la gât şi ţâţe atârnând pe burtă, îmbibat de vin roşu la sticle mici, flirta cu o duduie drăguţă, cu ochii mari verzi tip Şatra şi sâni împinşi sub bărbie tip Pamela, strigând unul la celălalt peste 3 rânduri de scaune. “Şi tu ce lucrezi?” “Daaaa’ ce vrei să ştii tu ce lucrez eu? Ia ghici ce lucrez eu!” … “Hahaha .. i-auzi bah, hehe … încă 2 sticle de vin roşu, te rog”.

Nu ştiu cum s-a terminat povestea lor, dar nu-mi rămâne decât să sper că duduia a fost condusă acasă de un Q7 alb cu scaune bej, care nu-mi rămâne decât să sper că-l aştepta pe domnul.

La aterizare, încă un indiciu că sunt mulţi români în jur şi că am intrat în ţara unde regulile sunt pentru fraieri. Nici nu apucă bine trenul de aterizare să atingă pista, şi clinchetul centurilor desfăcute străbate incinta. Îl urmează la scurt timp “cântecelul” Nokia, toate sfidând semnul încă aprins deasupra scăfârliilor.

Ţin să menţionez că stewardezele au fost foarte amabile şi zâmbitoare pe toată durată zborului.

Related posts:

1. Satisfactia lucrului bine facut sau Diferenta intre a face ceva ca lumea si a...
2. Dăbuleni Dacă ai fost vreodată la piață nu se poate să...
3. Cascadorii râsului online Stau de un an şi jumătate în Stockholm, dar tot...

N-am fost suprins de una din caracteristicile româneşti de grup: dorinţa de îmbulzire. Când stau la coadă e musai ca cel/cea din spatele meu să mă împingă, gentil ce-i drept, înspre punctul terminus al cozii (casă, ieşire, intrare). Dorinţa de a trece la nivelul următor. The next level syndrome.

Treaba asta se simte din plin când zbori cu Wizzair, care nu repartizează locurile în avion şi deci buluceala apare în scenă. Toţi avem locuri, avionul nu decolează până nu ne îmbarcăm cu toţii şi dispersia corpurilor în caz de accident este oricum la întâmplare, dar imediat cum uşile autobuzului care ne ducea la aeronavă s-au deschis, a început cursa. Alergătura cu bagaje spre scară, oprită decepţionant de o stewardesă.

Îmbulzeala fără rost se poate observa şi la banda pentru bagaje, la sosire. De îndată ce se pune în mişcare, românii se aruncă unul peste altul în dorinţa de a ocupa un loc strategic, cu privelişte spre gaura care scuipă genţi. Tot pentru next level, cred.

Tânăra generaţie lasă şi ea în continuare de dorit. Un tovarăş, cam pe la 25-30 ani, bine îmbrăcat, cu aspect de fost student, soseşte la checkin, vede că o casă pare mai liberă, ignoră coada comună formată pentru 3 case de checkin şi se înfiinţează acolo. Când să deschid gura să-i explic de ce noi ăştialalţi mai nătărăi stăm toţi la coada lungă, mi-a luat-o înainte un amic d-al lui şi s-au pus la rând, spre nemulţumirea specimenului.

În avion am găsit un loc liber pe acelaşi rând cu individul şi la aterizare am observat cum şi-a dat drumul la centură imediat ce avionul a atins pista şi cu un gest prin care indica “durerea-n cot”, după ce prietenul lui (acelaşi de mai devreme) i-a zis că încă nu-i voie, şi-a pornit telefonul. Aspecte minore, din viaţa de zi cu zi, care subliniază că regulile-s pentru fraieri, baah.

În rest, Bucureştiul e un oraş frumos, unde-mi place să fiu vizitator de sărbători, când bucureştenii nu-s acasă.

Related posts:

1. Biletul de autobuz şi eliminarea pietonilor Proaspăt sosit în Bucureşti am purces cu elan să rezolv...
2. Stalpi in parcarile de pe Calea Mosilor Constructorul roman de drumuri nu se dezminte. Zilele astea (lunile...
3. Made in Romania Ca tot am avut un post despre stalpii din parcarile...

Am trecut de ceva vreme peste faptul că nu sunt cozi, că peste tot (a se citi peste tot) unde-i rost să se formeze o coadă există aparat care dă bilete cu numere de ordine şi peste faptul că autobuzele vin la oră fixă (plictisitor, de aceea am început să merg cu bicicleta).

Acum câteva săptămâni mi-a venit prin poştă un formular prin care eram invitat să mă înscriu la un medic de la policlinica din zona unde locuiesc. Formularul arăta foarte citeţ, avea doar 4 câmpuri de completat şi era însoţit de un plic timbrat şi cu adresa mea şi a policlinicii pre-completate, gata de lipit şi trimis înapoi.

Două zile mai târziu mă amuzam copios de această pagină de pe siteul Casei naţionale de asigurări de sănătate, unde eşti instruit cum să obţii Cardul European de Asigurări de Sănătate.

Am inclus un screenshot că poate se schimbă siteul în curând şi se duce amuzamentul postului.

• Titlul paginii este “Cum obţin Cardul European de Asigurări de Sănătate” apoi urmează un headline: “Simplu, completaţi datele de mai jos şi apăsaţi butonul ‘Tiparire’”. Cuvântul “simplu” nu e deloc în armonie cu explicaţiile ameţitoare de mai jos.
• Contrar a ce zic cele 2 fraze, tipărirea formularului îţi oferă doar … formularul tipărit. Afli mai jos că de fapt trebuie să mergi undeva să-l depui.
• Când doriţi sa depuneţi cerea: azi, maine, poimaine? Unul din cele mai ingenioase radio-buttons pe care le-am văzut pe net. În plus, mâine şi poimâine sunt acolo chiar dacă pică în weekend.
• Dacă citiţi toată explicaţia repede şi pe un ton răstit nu sună ca şi cum v-ar fi vorbit un funcţionar la telefon? Branding-ul trebuie să fie consistent.
• “Termenul de 7 zile lucrătoare pana la eliberarea cardului curge de la data inregistrarii cererii.”
• Oare secvenţa “ca ca” e chiar o greşeală sau are legătură directă cu procedura?

Azi am găsit în cutia poştală un formular de la biroul de statistică, cu 5 întrebări despre studiile mele. Formularul era tradus cu tot cu explicaţii în 17 limbi (inclusiv română) şi era însoţit de plic timbrat cu adresa precompletată. În instrucţiuni scria că-l pot completa şi pe Internet, la o locaţie tipărită pe foaia cu instrucţiuni alături de user şi parolă.

Timpul curge şi unii “doarme”.

Related posts:

1. Comertul online – 1% din retailul local ? Noul cotidian Business Standard anunta intr-un articol ca deja comertul...
2. Stirile ProTV despre cumparaturile online Intr-un ton cat de cat optimist, ProTV ne informeaza la...
3. Orange si cea mai mare campanie de promovare a platilor online Anunta romanul ca se da ceva gratis si nu va...

Sa fie vreo legatura intre cele doua evenimente? Sa fi oprit apa calda baiatul asta care-si face reclama? Sau sa incerce sa scoate niscaiva voturi in vremuri de restriste? Sau e doar o pura intamplare?

Radet (despre care s-a mai scris pe acest blog), ca o firma care se respecta, nu m-a inclus si pe mine in mailingul catre abonatii newsletterului in care anunta downtime-ul. Asa ca eu m-am trezit acum stand cu aerele conditionate si caloriferul electric pornite. Asta ca sa vezi lux pe unii de la bloc, care vor plati la Electrica o factura ingrosata. Nici nu m-a izbit un banner mare pe site-ul Radet, geolocalizat pe strada mea, pentru internautzii din blocul meu, banner cu un anunt sec: “Locuiesti pe strada X. Ai castigat 2 zile fara apa calda. Click for more info!”. Bannerul asta nu a fost nici pe usa de la intrare in bloc, ca sa fiu si eu anuntat despre situatie.

Cum nu am primit nimic pe RSS-ul de barfa blocului, am pus mana pe telefon si am sunat la Radet Sector 3 (021/3465045). O doamna foarte amabila mi-a explicat ca se lucreaza, nu a putut sa-mi dea insa un motiv, dar mi-a promis ca in seara asta vom avea si apa calda si caldura. Asa mi-a promis si aseara! Eu le astept cu mare drag si cu robinetii deschisi.

Bine macar ca netu’ merge. Aici m-am asigurat, am fail-over, doua conexiuni. Pica una (cu toate ca nu pica), am alta. Fail-over la apa calda este oala de pe aragaz iar la caldura este aerul conditionat.

Domnul cu reclama electorala a uitat sa-mi lase ID-ul de twitter sau blog-ul ca sa mai schimbam o vorba despre cum ma poate ajuta. Chiar sint interesat despre aceasta scadere de costuri la energie, dar vreau sa vad un business plan sau ceva care sa ma convinga.

Hai ca ma duc sa ascult tzevile, poate se aude ceva!

Later edit: Am gasit pe homepage-ul Radet un pdf cu lucrarile in curs si mi-am gasit si strada mea … Din seria “hai ca se poate”. Ce ne-am face fara Internetul asta!

Related posts:

1. Generatia fara locuinte Astazi ma interesam de pretul unor apartamente in Sectorul 3,...
2. Cu sau fara bici in serviciile Romanesti Hehe, m-am prins cum functioneaza treaba cu calitatea serviciilor si...
3. 2 camere de la 300euro/luna, fara avans! Ce ziceti de oferta asta? Eu am inteles ca pot...

In fine, revenind la povestea de acum am asteptat vreun sfert de ora ca sa ma apropii de semaforul care face stanga in centrul comercial. Parcarea (full) acestui centru este minuscula, iesirea si intrarea blocate de masini care stau la coada, practic nu se putea intra sau iesi decat cu foarte mare rabdare. Rabdare ca sa stau la coada ca sa intru la un shopping center, intr-o duminica … O gluma buna acum cand sint atatea care ma vor ca client. Stresat deja de coloana de duminica (am parte de astea in timpul saptamanii, duminica TREBUIE sa fie relaxata) ajung la semafor si nu ma postez in buluceala de intrare in parcare, fac stanga imprejur si hai inapoi. Mi-a trecut de Carrefour. Nu vreau sa ma stresez in weekend cu parcarea, coloanele de masini si cozile la casa. Centrul asta comercial este un alt exemplu de cum poti sa te aberezi fara cap fara sa faci o infrastructura corespunzatoare de acces (pe langa Cora Lujerului care blocheaza practic iesirea catre A1 in timpul weekendului).

M-am intors si m-am dus la Auchan unde am parcare subterana, nu ma ploua, nu ma ninge, unde chiar daca e lume multa e spatiu intre rafturi si nu trebuie sa ma ciocnesc cu caruciorul de altii, unde intotdeauna au indeajuns de multe case deschise ca sa nu se faca coada. Era lume mai multa ca de obicei, de parca ar fi venit deja Craciunul (sau o fi de la brazii si decoratiunile care au aparut deja in standul lor dedicat), dar erau case goale (ca de obicei). Nu stiu cum o fac astia din Auchan, ca niciodata nu am stat la coada la casa.

Asa nu am ajuns eu la Carrefour Vitantis si mi s-a luat de cumparaturi acolo. Nici nu o sa ma mai vada curand de client daca nu-si rezolva problema cu accesul. Ori ma primesc cu covorul rosu, ori ma duc la cei care o fac!

Semnat: clientul potential (sau pierdut)

Related posts:

1. Bucuresti – Constanta in 5 ore Chiar atat: 5 ore. Si nu e o duminica seara...
2. Panouri electronice de semnalizare Duminica trecuta ieseam din Brasov, spre Bucuresti. Fiind ora 6...
3. Unde iesi in weekend? La gratar, la padure! … Cand marea nu te mai atrage ca e full-sezon...

Diferenta intre a face ceva ca lumea si a bifa o activitate

Ma plimbam prin parc azi dimineata (A.I. Cuza – fostul IOR). Ora 6 ca sa fie racoare, o ora jumate de plimbare recomandata de doctor. Parcul gol golut, extrem de placuta experienta. Timp deci pentru aranjat gandurile, atat pentru business cat si asa, in general.

Parcul este intr-o mare refacere, se fac alei, terenuri de sport, amfitreatre, fantani, se pun pomi, se face sistem de irigatie…. Totul supertare.

Da’ ma rog, de altceva voiam sa va zic:

Uitandu-ma cu mintea scocioratoare de inginer la ce/cum fac tinerii acolo (ca solutii), constat ca lucrurile sunt facute exact asa cum te astepti ca sa fie bine:

- Bancile din jurul parculetelor cu jucarii de copii sunt puse la umbra, ca sa nu stea bunicii in soare. Asta inseamna ca cel care a pus bancile acolo, desi putea sa le dea drumu’ oriunde si bifa actiunea, s-a gandit un pic – cum e mai bine? Si le-a pus unde trebuie.

- Un amfiteatru in jurul unui chiosc – are fantanitza de apa, copaci pentru umbra, lumina noaptea….

- Terenurile de sport – au lumina, tribune, sunt solide (asta ca sa se vada si ceva privire in viitor J)

Ma rog, mai multe exemple care m-au facut sa comentez: maaaare diferenta intre modul vechi traditional romanesc: m-a pus sefu’ sa fac ceva – hai s-o fac cu minim effort (fizic sau de gandire), ba chiar sa incerc de la inceput sa gasesc scuze de ce nu am facut bine si un mod mai nou aparut in zona, dar din ce in ce mai vizibil (spre lauda noastra) – daca tot fac un lucru, sa-mi dau interesul sa iasa bine. Chiar daca ma consum un pic mai mult, satisfactia este garantata!

Aparitia acestui mod de gandire este ce ma tine pe mine aici…. Si ma bucur ca apar din ce in ce mai multe locuri in care lumea functioneaza pe principiul “As vrea sa fac lucrurile in asa fel incat sa fac diferenta”. Ne ajuta pe toti si – culmea – mai ales pe cel care face asta

Related posts:

1. Posta Romana – izvor nesecat de prostie De fiecare data cand ajung cu vreo treaba la Posta...
2. Speranta e pe moarte 2007. Un sat in Romania. Tinerii au plecat de mult...
3. Ai tupeu sa nu dai spaga? Aseara era la radio o stire precum ca toate campaniile...