Am venit în ţară de Paşte, pentru câteva zile. Unele lucruri mi-au plăcut, altele nu. M-am gândit să le trec în revistă în vreo 3 posturi ca să stea aici la murat.
M-am întors cu Wizzair. Cineva zicea într-un comentariu la postul în care descriam experienţa de la zborul dus, că “Ei…nu e chiar aşa. Lume necivilizata exista peste tot in lume si cei care calătoresc cu avionul nu sunt toţi neapărat romani”. Normal. Dar când din 100 şi puţini de pasageri, doar pe vreo 2-3 îi auzi discutând în franceză, în timp ce toată lumea vorbeşte, nu zici că e un avion plin de belgieni, nu?
În plus, am simţit încă de la intrarea în aeronavă un miros familiar, de autobuz bucureştean în miez de vară. Iz de transpiraţie mai simţi, desigur, şi-n alte părţi, că tot oameni suntem toţi, dar mă refer la mirosul acela stătut, de damf de praz din adâncul gâtului, tipic pe liniile RATB.
Ceva special se întâmpla în acel zbor. Un domn cu tricou mulat, 3 lanţuri de culori diferite la gât şi ţâţe atârnând pe burtă, îmbibat de vin roşu la sticle mici, flirta cu o duduie drăguţă, cu ochii mari verzi tip Şatra şi sâni împinşi sub bărbie tip Pamela, strigând unul la celălalt peste 3 rânduri de scaune. “Şi tu ce lucrezi?” “Daaaa’ ce vrei să ştii tu ce lucrez eu? Ia ghici ce lucrez eu!” … “Hahaha .. i-auzi bah, hehe … încă 2 sticle de vin roşu, te rog”.
Nu ştiu cum s-a terminat povestea lor, dar nu-mi rămâne decât să sper că duduia a fost condusă acasă de un Q7 alb cu scaune bej, care nu-mi rămâne decât să sper că-l aştepta pe domnul.
La aterizare, încă un indiciu că sunt mulţi români în jur şi că am intrat în ţara unde regulile sunt pentru fraieri. Nici nu apucă bine trenul de aterizare să atingă pista, şi clinchetul centurilor desfăcute străbate incinta. Îl urmează la scurt timp “cântecelul” Nokia, toate sfidând semnul încă aprins deasupra scăfârliilor.
Ţin să menţionez că stewardezele au fost foarte amabile şi zâmbitoare pe toată durată zborului.
Da, cunosc senzatia nokia impreuna cu clinketul centurilor desfacute.
Intr-una din zile, luand aceeasi companie aeriana din evidentele motive referitoare la lipsa unui q7 devenit referinta si pentru ca nu am vrut sa aloc 75% din costul excursiei pe biletul de avion ma intorceam in tara (ce bine suna) dintr-una din minunatele vacante de peste hotare. Imediat ce rotile (din fericire) au atins pista, un domn de data asta bine, fara lanturi vizibile s-a ridicat nerabdator de pe scaun probabil sa se dezmorteasca in urma lungului drum de o ora si 40 de minute (banuiesc asta pentru ca nu a afisat nicio intentie de a cobora). Aeronava sau avionul pe romaneste rula cu cel putin (am apreciat eu) 100km/h. Stewardul (pentru ca fetele sunt uneori pastrate pentru zborurile mai scumpe) s-a aratat indignat de situatie si i-a atras atentia in mod politicos folosind telefonul din dotare insa fara sa-l nominalizeze (adica ceva de genul: “boule, aseaza-te ca te dai d-a brebeleacu’ daca se intampla ceva”) ci intr-un mod politicos: “va rugam sa va…. si sa nu va …”. Omul n-a inteles; continua sa faca exercitii de gimnastica aerobica la sol, exercitii coroborate cu reprize de cascat. Vadit indignat, Stewardul in cauza a repetat mesajul la fel de politicos insa de data asta mai indignat si ceva mai tare. Nici de data aceasta calatorul nostru, neauzindu-si numele nu s-a simtit vizat, chiar daca toate celelalte atribute i se potriveau numai lui.
Foarte inspirat si lipsit de rabdarea ce l-a caracterizat pana aunci, tanarul responsabil cu ordinea in avion a renuntat la telefon si a strigat cat de tare putea (el aflandu-se in partea din fata a avionului bineinteles asezat pe scaunelul lui si cu centura pusa) la respectivul individ: “BA! Da, tu ala din spate care te-ai ridicat in picioare! STAI JOS, BOULE! Ultimul cuvant nu s-a auzit niciodata pentru ca nu a fost rostit cu voce tare insa era in mintea tuturor. Omul s-a conformat, s-a asezat, si-a pus centura si probabil inca se intreaba ce-o fi avut tanarul ala cu el.
Bine ma!
Adaug si eu aici ca m-am intors din Londra cu Wizz Air, in avion fiind cam 50 de tigani…cu palarii, mustata, imbracati cat se poate de colorat. Colorat era si limbajul, evident.
Cum era de asteptat, au vorbit tare (putin spus), s-au foit, s-au certat cu niste oameni care vroiau si ei sa ajunga acasa, incat la un moment dat imi imaginam o bataie generala in avion:)
Mi-a atras atentia un “domn” care nu s-a jenat deloc de ceilalti pasajeri, zicand in gura mare “Ce sa facem daca dom’ Basescu nu ne da bani? Mergem la furat in Londra in fiecare saptamana”.
Noi sa fim sanatosi;)
Violeta
[…] sosit în Bucureşti am purces cu elan să rezolv diverse treburi prin oraş. Plecarea a avut loc din […]
Asta cu mirosurile nu e doar apanajul romanilor de pe cursele low cost. Eram in Valencia acum cativa ani si oamenii de pe strada miroseau a transpiratie atat de tare incat trecand doar pe langa ei am simtit ca sunt in 335:) fireste ca nu toti dar…
mai este un element specific pentru cursele spre Bucuresti, bagajele de cabina prea mari si multe sacose de cumparaturi, din duty-free de parca in tara ar fi tot 1989.
daca faci greseala sa te imbarci pe final, ramai cu geanta in brate, iar mocofanul care si-a indesat plasele in locul tau se face sa nu observa nimic
Bazilide, dar dacă-i plin deasupra, dar vis-a-vis e liber, tu ce faci?
Daca e plin deasupra locului tau, care e gol ca tu esti in picioare inca, inseamna ca vis-a-vis e tocmai mocofanul cu plasele de care vorbeam.
Dincolo de gluma, de obicei incerc sa-mi iau la cabina doar obiectele pe care nu le pot pune la cala (laptop, camera foto); rucsac, pe care il pun sub scaunul din fata de cele mai multe ori.