Feed on
Posts
Comments

Să zburăm româneşte

Am venit în ţară de Paşte, pentru câteva zile. Unele lucruri mi-au plăcut, altele nu. M-am gândit să le trec în revistă în vreo 3 posturi ca să stea aici la murat.

M-am întors cu Wizzair. Cineva zicea într-un comentariu la postul în care descriam experienţa de la zborul dus, că “Ei…nu e chiar aşa. Lume necivilizata exista peste tot in lume si cei care calătoresc cu avionul nu sunt toţi neapărat romani”. Normal. Dar când din 100 şi puţini de pasageri, doar pe vreo 2-3 îi auzi discutând în franceză, în timp ce toată lumea vorbeşte, nu zici că e un avion plin de belgieni, nu?

În plus, am simţit încă de la intrarea în aeronavă un miros familiar, de autobuz bucureştean în miez de vară. Iz de transpiraţie mai simţi, desigur, şi-n alte părţi, că tot oameni suntem toţi, dar mă refer la mirosul acela stătut, de damf de praz din adâncul gâtului, tipic pe liniile RATB.

Ceva special se întâmpla în acel zbor. Un domn cu tricou mulat, 3 lanţuri de culori diferite la gât şi ţâţe atârnând pe burtă, îmbibat de vin roşu la sticle mici, flirta cu o duduie drăguţă, cu ochii mari verzi tip Şatra şi sâni împinşi sub bărbie tip Pamela, strigând unul la celălalt peste 3 rânduri de scaune. “Şi tu ce lucrezi?” “Daaaa’ ce vrei să ştii tu ce lucrez eu? Ia ghici ce lucrez eu!” … “Hahaha .. i-auzi bah, hehe … încă 2 sticle de vin roşu, te rog”.

Nu ştiu cum s-a terminat povestea lor, dar nu-mi rămâne decât să sper că duduia a fost condusă acasă de un Q7 alb cu scaune bej, care nu-mi rămâne decât să sper că-l aştepta pe domnul.

La aterizare, încă un indiciu că sunt mulţi români în jur şi că am intrat în ţara unde regulile sunt pentru fraieri. Nici nu apucă bine trenul de aterizare să atingă pista, şi clinchetul centurilor desfăcute străbate incinta. Îl urmează la scurt timp “cântecelul” Nokia, toate sfidând semnul încă aprins deasupra scăfârliilor.

Ţin să menţionez că stewardezele au fost foarte amabile şi zâmbitoare pe toată durată zborului.

Be Sociable, Share!