Feed on
Posts
Comments

IMG_3187 Pentru ca a venit vara si pentru ca ne-am propus sa iesim mai mult si sa vedem si noi locuri noi … lume relaxata si frumoasa … am fost luni seara la ceainaria “La Metoc”. E mult spus terasa, putin spus ceainarie … este de fapt o casa foarte veche care are o gradina minunata plina de verdeata unde se ascund bine spre foarte bine niste mese, putine la numar.

Se pare ca aceast loc este numai pentru cunoscatori, pentru ca o gasim destul de greu in zona Armeneasca, in primul rand pentru ca nu are nici un semn si poarta minuscula este ascunsa intr-un gard de verdeata imens care nu stii daca te duce spre o casa parasita (ca multe dintre casele din jur), sau spre acea oaza de liniste si zen numita La Metoc. Minunat este ca seara aprind lumanarele pe care le pun in gradina si se vede foarte fain.

Am gasit o masuta cu 2 scaune (4 max) si ne-am asezat. Acolo toata lumea vorbea in soapta … se auzeau numai pescarusii si insectele. Si culmea, lumea stia de terasa … numai noi eram incepatori.IMG_3186

Ne-a venit meniul … :) funny, o parte a lui era scris pe post-it-uri aka prajiturile (BUNE) si gemurile. Daca la Infinitea am mancat dulceata aici am mers pe prajituri de casa: cu cafea si cu nuca si miere. Cea cu nuca si miere mi-a placut mai mult, surprinzator.

Meniul mai divers decat m-am asteptat, mai ales pentru locatie: de la ceaiuri-reci sau fierbinti (de mii de feluri) pana la saratele si alte varietati. Dubios este ca se plateste extra zaharul brun sau mierea :-) putin dar se plateste.

IMG_3192Eu nu pot spune ca sunt o mare fana a ceaiului … El este. Insa trebuie sa recunosc ca nu am plecat nebauta … eu am baut un Wild Cherry Ice Tea si el un Apple Strudel Pistachio. Bune, au mers la fix. Ne-au adus lampi cu ulei … romantic.

Am vorbit, am ras … am glumit despre cum ne-am imaginat noi ca s-a deschis aceasta terasa (care se pare ca este deschisa doar vara, doar cand este frumos – de cativa ani incoace).

Varianta mea a fost ca a murit Bunica la 100 de ani … au dat o mana de var prin casa si i-au luat vesela si gradina si au improvizat o Ceainarie. Experienta definitorie care mi-a sustinut povestea a fost cand am intrat in casa: mirosea a vechi, ca la bunica – bunica baroneasa care are o casa gigantica si o gradina la fel in centrul orasului. Baia in stil “antic” … iar chiuveta pe hol (unde se prepara si ceaiurile) in lighean si cu un butoias de apa. Fain … “going back to basics” style.

Am plecat cand am terminat si mi se facuse un pic frig. Dar mi-a placut tare. M-as mai intoarce cu o prietena la o poveste despre viata.

Taverna RacilorNu mi-a spus unde mergem. Apoi mi-a spus ca e inedit prin faptul ca sint doar 5 feluri din care poti alege din meniu. Apoi mi-a spus surpriza: mergem intr-un loc in care se mananca raci. N-am mai mancat asa ceva pana acum, asa ca am fost putin reticent la ce o sa se intample. M-am gandit ca daca sint raci, trebuie sa fie si alte fructe de mare s imi gasesc eu ceva de mancat in meniu.

Asa am ajuns noi in zodia Racului la Taverna Racilor. Amplasata central si usor accesibila, langa Piata Victoriei, pe Buzesti, intr-o parcare pe marginea drumului si chiar la bulevard, taverna asta este de fapt un soi de rulota la care s-a atasat o terasa. Alba si curata, am gasit terasa plina si ne-a luat cateva minute pana ne-am asezat la o masa libera care sa ne placa. “E ca in Grecia”, se aude la un moment dat o voce … Si da, daca te uiti in meniu, iti dai seama imediat ce e inedit la taverna si mai inedit pentru Bucuresti, un oras de campie: creveti, calamari, midii, pui de balta, pesti diversi si evident … raci. Preparate cu vin sau fara, pane sau fierti si la niste preturi care nu te dau pe spate: 20-30-40 de lei portia.Din meniu ...

Yam, ne zicem. Trebuie sa incercam de toate, ca sintem fani fructe de mare. Asa ca ne impartim selectiile: eu iau prajelile (creveti in cuib de cartofi si calamari pane), ea isi ia midii in sos de vin alb si raci. De impartit. Nu ne avantam la puii de balta, mergem pe gusturi cunoscute.

Comanda vine repede, nu avem prea mult timp sa ne sorbim limonada sau capucino-ul. Prajelile in niste farfurii de unica folosita (doar sintem intr-o rulota, nu?), fiecare portie fiind insotita de sos de usturoi. Delicioase inelele de calamar, speciali crevetii in cuib de cartof (un soi de paste de cartof), ca deh, sint prajeli si te lingi pe degete. Merita si asa ceva din cand in cand, chiar daca e prajeala.

Midiile ca midiile, nu aveau cum sa le greseasca. Un bol mare iti aduc, un bol mare plin le dai inapoi, sorbi din ele ce poti si treci la partea pentru care am venit acolo: racii. Credeam ca ma fac de ras, ca nu am mai mancat si habar n-aveam cum se mananca. Credeam ca ea a mancat … dar nu, ea cere ajutorul chelneritei “nu va suparati, ne spuneti si noua cum se mananca astia?” … Tipa bucuroasa ca ii cerem ajutorul, imi dau seama ca e o cerere comuna pe terasa asta, ca doar nu ne-am nascut toti cu raci la micul dejun. Si vine un tip din spate, cu un alt rac in mana si ne face o demonstratie de decorticare si extractie partea comestibila din rac. Tehnica, nu gluma :-) Ne arata si explica chiar ca exista “carnita” si sub fiecare clestisor de rac, oricat de mic, nu doar sub scheletul mare. Ne-a bucurat aceasta interventie, mi s-a parut un plus al terasei, un client educat se va mai intoarce acolo. Altfel, anevoioasa treaba asta cu “extractia”, te ranesti si la degete de la clestii intepatori ai racului. Iar gustul … ca un gust de crevete. Ne place. Devoram intregul platou de raci, care initial ne pareau a fi multi si satiosi, dar apoi parca nu ne mai saturam.

taverna_racilor_7Seara se lasa usor peste Bucuresti si te simti din ce in ce mai pe malul marii, undeva in Grecia. Si terasa plina. Populara. Si mancarea interesanta. Servetele personalizate. Au investit ceva aici, in conceptul asta. Si nu s-au aruncat la preturi iesite din schema, poti incerca diverse si nu-ti ia foc buzunarul. Chiar daca la ceas de seara prajeala delicioasa iti pica greu mai tarziu si, impreuna cu usturoiul, te fac sa te resimti.

Overall, o experienta buna. Oameni zambitori si dispusi sa stea cu tine la taclale, sa iti explice.

Ah, si altele, organizatorice:

  • loc de parcare? Am zis mai sus, taverna este situata intr-o parcare privata cu bariera, baietii de acolo te lasa sa intri in schimbul unei taxe “modice” de 10 lei pentru “stati oricat daca mergeti la restaurant, avem noi grija de masina”.
  • toaleta este in interiorul rulotei si nu este mai mare de o toaleta de avion sau de tren. Dar cu apa curenta si curat. Nu ai de ce sa te plangi, esti doar pe o rulota.

Recomandat pentru experienta racilor (si alte “exotisme” marine). Recomandat pentru atmosfera. Nu stiu cum este la alte ore, gen in timpul zilei, dar seara si zona respectiva se elibereaza si se reduce atat traficul de masini dar si du-te vino-ul de oameni si te duce cu gandul la vacanta. La o taverna greceasca. La plaja.

taverna_racilor_3taverna_racilor_4taverna_racilor_5taverna_racilor_6taverna_racilor_8taverna_racilor_9

infinitea-logoAm ajuns in ceainaria Infinitea intr-o zi de miercuri, pe la 10 seara. Ascunsa pe stradutele din Cotroceni, printre multele case de pe acolo, ascunsa chiar si cand ajungi in dreptul casei unde te intrebi daca nu cumva ai gresit adresa, pentru ca nu este nici o firma luminoasa, nu se aude nici un fel de zumzet sau background muzical si te astepti ca baba de la parter sa fie deja cu ochii pe tine, notandu-si in carnetel cine si la ce ora a urcat in scara. Urci scarile pana la etajul 1 sau 2 si intri pe o usa pe care scrie clar “Infinitea“. Dincolo de usa … un apartament. Dar nu unul modern, ci apartamentul matusii din Târnăveni, cu scaune vechi, lumina difuza si mai nimeni inauntru in afara de doua domnisoare care parca te asteptau sa le treci pragul si cumva se asteptau la tine sa stii locul, sa te duci linistit in camera ta.

Intrebam daca sintem singurii sau daca au inchis, ea ne zambeste ca nu, nu sintem singuri, mai este lume dar pe terasa. Iesim si noi acolo, undeva in spatele casei, dupa ce trecem prin sufragerie si pe langa bucatarie. In spate, o gradina in trepte, cu mese micute, muzica linistitoare de fundal si lumina difuza. Da, afara era racoare (gen 16-17 grade), dar gazdele noastre ne-au adus imediat doua paturi sa le folosim cu incredere. Deja ne simtim bine, e un loc care parca nu e din Bucuresti, parca esti undeva la munte, asta e impresia pe care ti-o da dealul asta din spatele casei si vegetatia abundenta.

Siinfinitea-nucintem la o ceainarie, evident ca comandam ceai, oricum din asta se compune aproape intregul meniu. Eu iau unul cu aroma de banane, usor si frumos mirositor, ea ia un clasic de fructe de padure. Cu miere. Si cu ceva ce te astepti la matusa asta primitoare: o dulceata din nuci verzi. Yam, delicios! Nu cred ca am mancat vreodata asa ceva. Si am ales doar una din multele dulceturi din meniu: de trandafiri, de visine, de gutui, de cirese negre, de afine si zmeura.

Ceaiul se poate comanda in doua dimensiuni, mic si mare. Noi am luat mic, ni s-a parut ca ceainicele mari vazute pe alte mese sint prea mari pentru noi, nu ne-am lua decat daca am face sharing la un ceainic sau daca am sta acolo mai multe ore. Dar noi am ajuns la 10, cat ceai poti sa bei la ora aia?

Ni s-a soptit sa lasam fructele in ceai 6 minute, dupa care putem pune sa savuram licorile comandate, aburinde si frumos mirositoare.

infinitea-ceainicAm stat pe terasa pana ni s-a facut frig si am terminat ceaiul. In liniste. In relaxare. In alta lume. La povesti la un ceai. Am plecat de acolo mai linistiti. Trecand prin casa matusii din nou si zabovind o clipa in sufragerie, pana ne-a venit nota. Admirand lucrurile vintage de pe acolo si parca asteptand sa apara matusa care sa ne ia de obraji si sa ne pupe de ramas bun.

Recomandat pentru o seara romantica si linistita. Doar pentru cunoscatori, bine camuflat in peisajul Cotroceniului.

 

Ai putea crede ca amenzile aplicate de Politia Romana sint trimise acasa prin Posta Romana. O simbioza aparent normala intre doua entitati de stat. O entitate ar da de lucru la cealalta, sprijinind astfel statul. Dar nu si in Romania. Sau nu si in Romania din Sectorul 2, ca sa nu generalizez, ca nu am informatii nationale. Mi-a venit acasa acum cateva zile un mic biletel, frumos tiparit, auto-colant, cum ca am fost cautat intre 10-18 de Totalpost sa primesc un plic si ca nu am fost gasit acasa, asa ca sa fac bine sa ma duc eu la ei in termen de 10 zile, altfel se intoarce corespondenta. Cum nu asteptam nici o comanda de pe net (si oricum majoritatea livrarilor de pe site-urile de pe care comand eu se fac prin Fan Curier sau Cargus) mi-a trecut prin cap ca ar fi ceva legat de o amenda.

Asa ca m-am prezentat la singurul ghiseu din oras (orasul Bucuresti, ca sa fim clari), undeva in Pipera, unde am dat de o domnita la un birou de ala inalt, cu tejghea, la care i-am prezentat biletelul. Am aruncat rapid si intrebarile cheie:

Faceti cumva servicii pentru Politia Romana?

Da

Si pentru cei care dau amenzi la ridicarea masinilor?

Da. Stati sa vad de la cine aveti dvs. Da. De la Brigada Rutiera. Dati-mi buletinul, va rog!

Acum vreo luna i-au ridicat nevestei masina pe undeva pe la Obor si i-au dus-o la spalat si apretat, sau dupa caz, intr-o curte in afara orasului, poate poate o revendica cineva si da cu banu’. Lucru pe care l-am facut in aceeasi zi si care a avut ca urmare un proces verbal trimis prin posta. Posta Totalpost.

Oare cum s-a ajuns aici? N-am auzit de ei pana acum, sint oare folositi si de altcineva decat de Politia Romana? Bag seama ca e o intreaga afacere treaba asta cu ridicatul masinilor (pentru stanjenirea circulatiei, cum scrie la proces): varu’ Costel imi ridica masina, unchiu’ Gicu imi aduce amenda, organizare, nu gluma. Si statu’ mumu, ramane cu doi lei probabil. Dar bine, statul sintem noi, Costel si Gicu, deci e de bine. De ce nu trimite Posta Romana astfel de treburi? Nu ar fi normal sa ma duc la ghiseul de langa bloc al postei, in loc sa caut unicul ghiseu al unei poste private? Nu ca am eu un respect deosebit pentru Posta Nationala, dimpotriva, dar unele situatii te zgarie cand par sa nu se inscrie in peisaj.

Acum astept amenda de rovigneta, ca am auzit ca s-a pus un sistem nou de monitorizare care te prinde imediat si trimite amenzi intr-o veselie. Dar despre asta, in episodul urmator.

Tags: , , , , , ,

In sinea noastra suntem toti comunisti. O fi din cauza genelor, a istoriei de 2000 de ani sau a istoriei de 50 de ani. Sau poate doar a istoriei recente, de 20 de ani. Fapt este ca ne dorim sa fim comunisti, indiferent cat de ciudat ar suna asta.

Peste tot pe unde ma uit vad ca toti oamenii bogati sunt blamati. In mod obligatoriu au furat, au luat de la stat. Nooooo, nu au putut face asta fara sa fure – ia uite, eu, eu de ce nu am putut? Nu m-au lasat! Asta in loc sa se uite mai bine si sa vada ce ar putea face sa ajunga si ei acolo. Are bani – Huuuuaaaaa, noi nu avem! Silogismul este simplu: Hotii au furat / fura de la stat si se imbogatesc, deci oamenii bogati sunt hoti. Sa-i ucidem cu pietre in piata publica. Sau, mai simplu – sa-i bagam la parnaie. Sau, ca-mi veni o idee, si mai simplu: sa le luam banii. Si uite asa ne paste de-o nationalizare. Cum ziceam, chiar ne-ar sta bine sa fim comunisti. Ne prinde.

Toate discutiile pe care le am, toate emisiunile sau articolele pe care le vad spun un singur lucru: sa creasca salariile mici si sa scada salariile mari! Mama lor alora care muncesc mult si fac diferenta! Sa nu “li se dea”, sa ne dea noua, celor care stam si asteptam sa primim! Ca murim de foame, in timp ce ei au! Pai au, normal, ca muncesc pentru asta. Ma gandesc poate sa dam o lege sa castigam toti la fel, indiferent ce facem. Pai – ar intreba cineva – atunci de ce sa mai muncesc, de ce sa mai zbat? Pai – raspund – nu mai muncesti, nu te mai zbati :-(

Mai aud “Cui nu-i convine sa plece din tara – de aia am luptat la revolutie”. Pai da, sa plece toti cei care muncesc, gandesc – sa ramana doar milogii. Sa dispara oamenii bogati, cu banii lor cu tot. Sau, ca sa nu riscam sa dispara cu banii, mai bine sa li-i luam! Chiar daca prin asta omoram toata economia si distrugem orice posibilitate de revenire. Dar, daca ma gandesc mai bine, totusi ramane o alternativa – singura: sa redevenim o tara comunista! Da, asta ofera statului o pauza de 20-30 de ani (vezi istoria inceputului comunist) in care sa traiasca din putinul construit in ultimii 20 de ani. Si avem si un exemplu in fata – ia uite ce bine e in China: ei construiesc jdemii de kilometrii de autostrada pe an, in timp ce noi – in plin capitalism – nu facem nimic.

Modelul cu care americanii au ajuns departe (american dream, self made man, extrem de multe exemple de oameni care au ajus bogati dintr-o idee) nu este acceptat la noi. Desi sunt multi oameni care au reusit prin forte proprii, oameni demni de maxima admiratie, lor le este frica sa se afiseze. Cum naiba de am ajuns sa ne fie rusine de succesul propriu? Cum oare facem ca, daca avem succes (pe bune, sunt foarte multi romani cu succese remarcabile) preferam sa ne ascundem si sa nu-l lasam sa se vada. Ca pe vremuri, cand preferai sa nu te arati, sa nu te afisezi, de frica.

Nu am o concluzie si nici o rezolvare, din pacate. Poate doar sa aducem ca bulgarii o echipa de management nemtesc. Ca am mai facut-o o data in 1866 si ne-a fost bine.

Disclaimer: Nu sustin in nici un fel ca toti oamenii bogati sunt buni si nici ca nu exista imbogatiti prin hotie.

Tags: , ,

Stupoare cu salvari

Unul din lucrurile “sfinte” in naivitatea mea era datul la o parte din fata salvarii cu girofar. Pai nu? Este un pacient grav bolnav acolo – ai putea fi tu – care daca ajunge in timp util la spital poate scapa, iar daca tu ca un nesimtit nu te dai la o parte, bolnavul risca sa nu ajunga in tip util. Si deci, cum vad o salvare ma dau la o parte avand un sentiment de utilitate.

Fara sa generalizez, aflu saptamana trecuta de la un vecin sofer de ambulanta ca directorul spitalului Grivita a facut cumva ca spitalul sa aiba salvarea proprie. Frumos – inca niste oameni salvati, zic. Dar nu, nicidecum. Singurul (unic, exclusiv) obiectiv al acestei masini este sa-l duca si aduca pe director (de) acasa. Adica, zice omul: eu stau in afara Bucurestiului, fac 50 de minute pana la servici, de ce sa pierd vremea pe strazi in trafic. Mai bine sa am ambulanta cu girofar, sa trec printre toti fraierii care stau la coada pe strazi si fac doar 10 minute pana la spital.

Si nu vreau sa mai aud ca “saracii doctori, cum sa te opereze ei dupa ce a stat 50 de minute in trafic…” ca si casierul de la banca sta in trafic si apoi iti numara banii, si invatatorul sta in trafic si apoi iti educa copiii, si tu stai in trafic, si eu stau in trafic.

Si ma dau la o parte ca un fraier cand trece o slavare, gandindu-ma ca am mai ajutat la salvarea unui om. Ce iluzie – era directorul spitalului Grivita, trecand spre casa.

Tags: , ,

Au venit cu plugusorul

Trebuie sa iau o piatra in gura.

E prima data in ultimii (multi) ani cand vad un plug de zapada curatand o straduta laterala. Extraordinarul eveniment s-a petrecut acum vreo 2-3 zile in sectorul 1 si inca nu mi-am revenit din uimire.

Annebunit lupu’ sau intram in normalitate?

PS: Aici s-a petrecut fapta: View Larger Map

Povestea unor anvelope

Ziua 1. – inca uscat:  Google -> anvelopa-janta.ro. Ma bucur ca au program si duminica, sun si intreb de un set de anvelope. O persoana amabila imi spune ca a doua zi pana la 10.00 ma suna cineva sa-mi dea oferta cu ce au pe stoc.

Ziua 2.- inca uscat. Ora 12:00. Telefon pauza. Incerc eu, nu raspundea nimeni. Ora 16:00. Incer iar eu nu raspundea nimeni. Pe la 7 seara le fac o vizita. Nu au modelul cautat de mine de fapt nu au decat anvelope de iarna si nu pot plati cu card. Plec acasa zicand ca rezolv in alta parte maine.

Ziua 3.-a nins. Nu mai raspunde nimeni la telefon. Iar Google. Ajung la depozituldeanvelope.ro. Sun si dupa ceva insistente mi se raspunde.

Au ceva disponibil la furnizor si daca sunt hotarat le aduc. Dar sa vin imediat ce ma suna ca sa le montez ca se bat clientii pe ele. Si trebuie sa le ascunda ca daca nu vin imediat le ia altcineva. (nu glumesc. a repetat chestia asta).

Mai pe seara sun sa aflu daca le-au venit.

Nu au venit inca din cauza zapezii. Dar vin maine si ma suna cineva pana in 12 sa-mi spuna sa vin. Si sa vin ca altfel e nasol rau. Trebuie ascunse etc.

Ziua 4. – tot zapada. Pe la 1 sun sa vad ce e cu anvelopele.

Mi se raspunde ca e inutil sa sun eu ca ma suna ei cand vor veni. Masina e blocata in zapada in fata depozitului dar vin si sa nu mai insist ca ei au 12 linii si trebuie sa raspunda la ele.

Ii spun politicos tipului ca nu e inutil sa sun ca poate am si eu alte treburi si daca nu ma duc la ei imi fac alt program. Nu pot sa stau la comanda gata sa plec cand suna ei.

Imi spune ca sa nu ma agit ca si daca vin oricum nu le pot pune azi. Ca au programari pe 3 zile deja.

Ii spun: pai cand am facut comanda nu v-am spus ca vreau si montaj?

Ba da, dar programarea de montaj o facem cand vin anvelopele.

Si de ce nu imi faceti si mie programarea pentru maine ca oricum spuneti ca vin azi?

Nu se poate… asteptati sa va sune cineva si cand va suna faceti si programarea pentru montaj… Avem clienti aici care platesc imediat montajul.

Si mie imi puneti pe datorie? Eu nu va platesc?

Ati platit ceva?

Nu dar daca imi dati o proforma va pot plati.

Asteptati sa va sune cineva imediat ce vin…

Ziua 5. -  iar a nins. Sun pe la 14:00 sa intreb de anvelope. Nu au venit dar sa nu sun ca ma suna ei.

Pai cat ar trebui sa astept sa vina? Nu stiti cand ajung? Cat mai trebuie sa astept?

Ati platit un avans?

Nu, ca nu mi-ati cerut. Dar va platesc daca asta e problema.

Nu stiu unde sunt, ca sunt 6 depozite cu care lucram si 12 soferi. Doar nu vreti sa inchid acum si sa ma duc sa-i sun pe toti. Si sa va spun ceva. Am un bun prieten care de 4 zile isi asteapta anvelopele si tot nu i-au venit. Si azi avea programare sa i le montam si nu avem anvelopele. Va dati seama deci cum sta treaba.

Dar altceva aveti? De iarna. Un set pe care s ail montez acum daca vin?

Avem dar nu le puteti monta azi. Abia luni mai avem locuri.

Pai spuneati ca aveti o programare pentru un prieten si nu aveti ce sa-i montati. Vin eu in locul lui.

Domnule, daca ma luati asa va inchid telefonul. La revedere…

Back to Google…

orange

Cel putin asa scrie pe site-ul Orange cu promotiile de Craciun. Si cand dau click pe calendarul de oferte data de 15 nu e activa inca desi e 15 fiind trecut de 12 noaptea cu cateva minute. E adevarat ca in josul paginii scrie ca azi e 15.12.2016

Pacat de idee si de banii dati pe campania de bannere cate m-a adus la ei pe site. Poate data viitoare o sa mearga si landing page-ul.

PS: mai spre dimineata am zis sa ii si anunt de bug. Din pacate formularul lor de contact are si el un bug… un cod de siguranta invizibil.

orange2

Restaurant Union Sibiu – iti mai aduci aminte?

placinta cu mucegai la union sibiu

Da, imi aduc aminte cu placere de barcutele tari dar bune din cofetarie, de gogosile facute din coca framantata de doamna gogosar sef, de inghetata profiterol in pachet ca de unt si de brifcorul care mi-a racorit atatea zile de vara, iarna, toamna si primavara.

Desi nu asta a fost motivul pentru care am comandat o placinta cu branza marca “Iti mai aduci aminte” in restaurantul Union din Sibiu, am zis sa intru in joc si sa vad ce se intampla. Surprinzator, aveau in stoc, nu mi-a venit comanda  in 2 ore iar pretul nu era afisat pentru suta de grame, desi portia avea cel putin 3 sute. Ceva parea putred in marketingul nostalgiei comuniste practicat de obiectivul turistic “retro” Union din Sibiu.

Cand mi-a ajuns in farfurie, am zis sa nu fiu fandosita si sa o incerc, in ciuda unor pete mici inchise la culoare - n-are cum, mi-am zis cu relaxarea zilei libere in deplasare. Inainte de a doua imbucatura insa am avut  inspiratia de a intoarce placinta pe partea celalalta, sa pot observa asternutul secret de mucegai. Care nu, nu era nobil.

Aha, deci aici era aspectul retro al placintei cu branza de alta data. Cine s-ar fi gandit ca acesti ingeniosi oameni de marketing mi-au pregatit o experienta atat de intensa a rememorarii trecutului? Oau! Deci efectiv mi-au adus o placinta din rezerva nationala a Romaniei din 1980?! Retro la maxim.

Incitata de fidelitatea experientei, care parea totusi incredibila, am chemat ospatarita sa imi confirme intentia din spatele mucegaiului. Domnisoara si-a intrat imediat in rol si m-a asigurat ca localul merge foarte bine, ca nu li s-a mai intamplat niciodata si pe rand mi-a transmis scuzele de rigoare ale bucatarului si ale sefului.

Si atunci a inceput sa scartaie treaba: peste un timp record de 1 minut, am observat ca nu mi-a pus placinta pe nota de plata si deci era evident ca o sa sara peste scena in care tipa la mine ca nu vreau sa platesc placinta cu mucegai. Pacat, mi-am zis – putea sa fie chiar excelenta experienta asta si tocmai chelnerita vrea sa strice totul la final.

Si pentru ca totul incepea sa para prea adevarat sa fie ireal, am zis sa o supun la o ultima incercare. Atunci s-a dat pe fata: printre bolboroselile mele despre OPC, legi, amenzi si sanatate, mi-a transmis ca seful a decis sa nu le mai dau niciun ban pentru nimic si gata.

Pff, ce apucatura capitalista mi-am zis, si am plecat in graba de acolo, evident, dezamagita de lacunele din strategia de marketing a restaurantului Union din Sibiu.

Deci daca va apuca nostalgia comunismului cand sunteti prin piata mica din Sibiu, va propun urmatorul exercitiu: timp de 4 ore, stati la o coada imaginara la placinte cu branza, inaintati un pas la fiecare 10 minute, daca va plictisiti strigati “Dati numai cate una, sa ajunga la toata lumea!”, iar cand ajungeti in fata, imaginati-va ca s-au terminat. E cel mai sanatos.

Older Posts »